Totul despre nașterea naturală.

Nașterea naturală este un proces fiziologic care presupune aducerea pe lume a copilului pe cale vaginală, fără intervenții medicale chirurgicale. Astfel, organismul parcurge procesele naturale ale travaliului, de la contracțiile inițiale până la expulzarea fătului. 

Cum se desfășoară nașterea naturală?

Nașterea naturală este împărțită în trei etape:

  • Travaliul activ și dilatarea colului

Această etapă începe când contracțiile devin regulate și tot mai puternice. Mușchii uterului se contractă pentru a ajuta colul uterin să se dilate. Tot în această perioadă, care poate dura între 6-8 ore la o mămică care mai are nașteri în antecedente și 8-12 ore la prima naștere, are loc ruperea membranelor și scurgerea lichidului amniotic.

  • Expulzia bebelușului

Atunci când colul uterin s-a dilatat complet, iar capul fătului a ajuns pe planșeul pelvi-perineal, are loc expulzia bebelușului. În timpul unei contracții dureroase viitoarea mămică trebuie să exercite două-trei eforturi expulzive, astfel încât acestea să fie eficiente. După expulzia fătului, medicul va clampa cordonul ombilical, iar dacă fătul nu are nevoie de îngrijiri imediate din partea medicului neonatolog, acesta va fi așezat pe abdomenul mamei.

Clamparea întârziată a cordonului ombilical permite transferul unei cantități mai mari de sânge de la placentă la copil, crescând volumul sanguin al copilului cu până la o treime. Se produce, așadar, creșterea cantității de fier din sânge și creșterea depozitului de fier al nou-născutului, care este vital pentru dezvoltarea sănătoasă a creierului acestuia.

  • Expulzia placentei

După nașterea copilului, corpul elimină placenta, organul care a hrănit bebelușul pe durata sarcinii. Imediat după expulzia placentei, medicul va verifica integritatea perineului, iar în cazul efectuării epiziotomiei sau apariției altor cicatrici perineale, acesta le va sutura.
 

Când nu este indicată nașterea naturală?

Nașterea naturală nu este o opțiune potrivită în cazul în care:

  • este o sarcină multiplă (mai mult de un făt în uter);
  • există complicații în dezvoltarea placentei;
  • viitoarea mămică este diagnosticată cu diabet sau tulburări de coagulare;
  • a fost efectuată operația cezariană în ultimii 2 ani.
     

Care sunt avantajele nașterii pe cale naturală?

Nașterea naturală prezintă următoarele beneficii, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș:

  • recuperare mai rapidă (durată mică a spitalizării);
  • timp redus petrecut în maternitate;
  • posibilitatea de a interacționa cu bebelușul imediat după naștere;
  • risc scăzut de apariție a depresiei postnatale;
  • risc redus de infecție, sângerare severă și cicatrici;
  • risc scăzut de apariție a problemelor respiratorii la naștere.
     

Nașterea naturală la Maternitatea Arcadia

La Maternitatea Arcadia nașterea poate avea loc conform unei planificări personalizate până la cele mai mici detalii. Planul de naștere va fi conturat în urma discuției cu medicul obstetrician, în acord cu protocoalele medicale și cu starea de sănătate a gravidei, iar personalul medical se va asigura că dorințele acesteia sunt respectate.

De la prima ecografie la prima îmbrățișare, la Maternitatea Arcadia viitoarele mămici sunt în siguranță pentru că au la dispoziție pachete de urmărire a sarcinii și pachete de naștere, astfel încât venirea pe lume a copilului să fie așa cum își imaginează.

Pachetul de naștere naturală la Arcadia include:

  • Servicii medicale complete pentru nașterea naturală;
  • Servicii de spitalizare cu grad înalt de confort timp de două nopți pentru mamă și copil;
  • Servicii conexe actului medical (asistență, consiliere și coaching medical pentru alăptare corectă, materiale informative și de educație pentru părinți).

Informații complete despre Pachetul de naștere naturală sunt disponibile pe www.arcadiamami.ro.

Maternitatea Arcadia, Spital Prieten al Mamei și Copilului, este alături de viitoarele mămici de la prima ecografie și până în momentul nașterii, cu o echipă multidisciplinară de specialiști, aparatură performantă, săli de naștere moderne, grijă și respect pentru noua familie. Maternitatea Arcadia implementează planul de naștere și ora magică, susține și promovează alăptarea și oferă servicii de spitalizare premium, în rezerve cu rooming-in (mama și copilul).

La achiziția unui pachet de urmărire sarcină și a unui pachet de naștere, Maternitatea Arcadia vă oferă Abonamentul Mommy&Bebe (12 luni pentru mamă și 12 luni pentru bebeluș).

Răspunsuri la toate întrebările legate de pachetele de naștere pot fi obținute de la Consilierii Arcadia dedicați, la numărul de telefon 0232 202 002Birou de Consiliere Pacienți.