Săptămâna 24.

Cel mic face acrobații în burtică, pe măsură ce i se dezvoltă centrii echilibrului. Din acest punct, bebelușul este considerat viabil pentru a supraviețui în lumea exterioară, deși nu e încă pregătit.

Corpul tău
În acest stadiu al sarcinii, gleznele umflate, crampele la nivelul picioarelor și durerile de spate devin obișnuite. Orice inflamație bruscă necesită însă părerea medicului, pentru a exclude riscul complicațiilor precum preeclampsia.
Acum apare linea nigra – o line verticală de culoare închisă de-a lungul abdomenului. Responsabili sunt hormonii – estrogenul și progesteronul stimulează producția de melanină. Linea nigra se estompează de regulă după naștere!

Copilul
Bebe s-a mai alungit: are cca 30 cm, dimensiunea unui știulete de porumb. Este foarte activ, mai ales seara când tu vrei să dormi, și a învățat mișcări noi. Nările încep să se miște, inhalând lichid amniotic și astfel pregătindu-se pentru respirația de după naștere.
Loviturile sale sunt tot mai ușor de perceput, chiar și de către viitorul tătic, atunci când îți atinge burta.

Stilul tău de viață
Pe măsură ce burta devine mai mare, ai putea să simți că nu te odihnești bine. Folosește o pernă specială pentru gravide și încearcă să adormi controlând și urmărind ritmul respirației. Consumă alimente bogate în calciu: lactate, nuci ș.a.

Analize medicale recomandate
Discută cu medicul tău despre testul de toleranță la glucoză, care poate depista diabetul gestațional.
În această etapă, e posibil să ți se recomande și alte examene sau analize medicale, în funcție particularitățile sarcinii tale.